Nikon D7500 kit 18-105mm VR

Уточняйте цену.

Pre-Order

Descriere: Căutaţi lucruri noi. Surprindeţi imagini unice. Căutarea imaginii perfecte vă poate purta oriunde. Porniţi la drum cu D7500, aparatul foto puternic,...

Căutaţi lucruri noi. Surprindeţi imagini unice.

Căutarea imaginii perfecte vă poate purta oriunde. Porniţi la drum cu D7500, aparatul foto puternic, agil şi complet conectat. Înregistraţi frumuseţea pe care o găsiţi, cu o calitate de top a imaginii în format DX, moştenită de la aparatul foto D500 de la Nikon.

Alimentaţi-vă aspiraţiile. Aceeaşi calitate a imaginii ca la vârful de gamă D500.

Aici. Sau acolo. Pe întuneric sau în lumină. Aveţi posibilitatea de a surprinde imagini unice. Senzor în format DX, de 20,9 MP. EXPEED 5. Senzor de măsurare RGB de 180K pixeli.

D7500 asigură imagini clare, de înaltă definiţie, cu gradaţii bogate ale tonurilor. Vă veţi bucura de recunoaşterea subiectelor cu o precizie remarcabilă, precum şi de performanţe superioare la sensibilităţi ISO ridicate. Veţi fi uimit de calitatea segmentelor de film 4K/UHD realizate. Iar sistemul Picture Control încorporat în aparatul foto vă permite să aplicaţi cu uşurinţă propriul stil creativ, indiferent dacă înregistraţi imagini statice sau video. 

Fotografiaţi şi noaptea. Sensibilitate uimitoare la lumină.

Excelaţi în lumină scăzută. Având o sensibilitate ISO 100-51200, care se poate extinde până la ISO 1640000 (echivalent), D7500 nu se teme de întuneric.
Sistemul rapid de procesare a imaginii EXPEED 5 asigură o calitate remarcabilă a imaginii pe întregul interval ISO. Zgomotul de imagine fin este redus dramatic şi chiar şi imaginile decupate, fotografiate la valori ISO ridicate, îşi păstrează calitatea. Setarea Hi 5 vă permite să fotografiaţi la o sensibilitate incredibilă, ISO 1640000 (echivalent) şi să utilizaţi la maximum lumina disponibilă.

Surprindeţi detaliile. Recunoaştere extraordinară a subiectelor.

Fotografiaţi cu expuneri precise şi compoziţii dinamice. Senzor de măsurare RGB de 180K pixeli şi sistem de recunoaştere a scenei avansat.
Aparatul foto dispune de un senzor de măsurare RGB de 180K pixeli şi de un sistem de recunoaştere a scenei avansat, care se combină pentru a vă asigura că veţi obţine imaginea dorită – chiar şi atunci când scena implică subiecte mai mici sau care se mişcă rapid. Pentru scenele cu contrast ridicat, noua măsurare evaluativă a zonelor luminoase va acorda prioritate celor mai luminoase elemente din cadru, contribuind la evitarea imaginilor cu zone luminoase complet albe.

Păstraţi claritatea. AF de înaltă precizie.

Indiferent ce fotografiaţi, sistemul AF cu 51 de puncte va urmări subiectul, se va fixa pe acesta şi îi va menţine focalizarea. Chiar dacă singura lumină este lumina lunii.
Sistemul AF dispune de 15 senzori centrali de tip cruce şi este precis până la impresionanta valoare de -3 EV. Puteţi înregistra imagini clar definite, pe timp de noapte, fără a utiliza iluminare suplimentară. Modul zonă AF grup asigură caracteristici îmbunătăţite de detectare şi urmărire a subiectelor atunci când se fotografiază subiecte care sunt relativ mici şi aproape de un fundal cu contrast ridicat sau care distrage atenţia de la subiect.

Specializaţi-vă în cinematografie. Segmente de film 4K/UHD.

Duceţi filmele la următorul nivel. Înregistraţi cu detalii de ultra-înaltă definiţie, cu până la 30 de cadre pe secundă.
Înregistraţi segmente de film 4K/UHD 30p uimitoare sau imagini video Full HD (1080p) la cadenţe de cadre de până la 50p/60p. Aparatul foto oferă o ieşire HDMI curată: puteţi chiar să transmiteţi simultan conţinutul HDMI necomprimat către un dispozitiv extern şi către cardul de memorie SD din aparatul foto. Puteţi optimiza conţinutul video pentru dispozitivele inteligente, înregistrând în formatele MP4 şi AAC. Iar sistemul de reducere electronică a vibraţiilor de la Nikon reduce dramatic efectele tremuratului aparatului foto când înregistraţi filme Full HD cu aparatul foto ţinut în mână.

Surprindeţi schimbările. Filmare secvenţială. 

Transformaţi scenele de stradă şi răsăriturile în secvenţe dramatice, de mare viteză, utilizând temporizatorul de interval şi funcţia de filmare secvenţială de calitate 4K/UHD, ambele încorporate.
Generaţi cu uşurinţă filmări secvenţiale 4K/UHD şi Full HD în aparatul foto. Funcţia de uniformizare a expunerii va reduce efectele de clipire nedorite, când fotografiaţi utilizând un mod de expunere automat, precum modul cu prioritate de diafragmă.

Momentul este al dumneavoastră. Fotografiere continuă la 8 fps.

Găsiţi fotografia perfectă, chiar dacă aceasta este ascunsă privirii de prea multă mişcare. Înregistraţi 50 de imagini NEF (RAW) sau 100 de imagini JPEG într-o singură serie de mare viteză.
Nu rataţi niciodată momentul care defineşte evenimentul. Fotografiaţi cu până la aprox. 8 fps, pentru aprox. 50 de cadre în format RAW comprimat fără pierderi, de 14 biţi. Sau înregistraţi până la 100 de cadre în format mare JPEG Fine, în timpul unei singure serii de mare viteză. Urmărirea AF/AE completă din timpul fotografierii continue vă asigură că viteza mare nu compromite precizia.

Vizualizaţi din diverse unghiuri. Ecran cu înclinare şi comenzi tactile.

Imaginile aventuroase sunt pretutindeni. Atingeţi monitorul cu ecran tactil subţire, cu înclinare, pentru a focaliza şi a fotografia din poziţii înalte şi unghiuri neobişnuite.
Monitorul de 8 cm (3,2 inci) cu înclinare vă permite să operaţi funcţiile AF şi de declanşare prin intermediul comenzilor tactile atunci când fotografiaţi cu vizualizare în timp real. În plus, selectorul de comandă şi selectorul multiplu sunt bine amplasate, astfel încât să vă fie uşor să modificaţi setările pe măsură ce fotografiaţi.

Rămâneţi fidel propriei viziuni. Vizor optic de înaltă rezoluţie.

Surprindeţi imaginea perfectă fără a fi deranjat de alte elemente. Cu un vizor optic cu pentaprismă, care oferă o acoperire a cadrului de aproximativ 100 %, acest lucru este posibil.
Sistemul optic al vizorului asigură o vizualizare incredibil de clară prin obiectiv. Lumina soarelui, luminile intense şi mişcările exterioare sunt blocate: fotografiaţi ceea ce vedeţi. Iar dacă utilizaţi un obiectiv de telefotografie, vizorul vă permite să adoptaţi o poziţie de fotografiere care oferă o priză mai stabilă.

Împărtăşiţi momentele palpitante. SnapBridge.

Menţineţi aparatul foto conectat la dispozitivul inteligent, cu SnapBridge. Sincronizaţi fotografiile pe măsură ce le realizaţi. Utilizaţi dispozitivul inteligent pentru a fotografia de la distanţă.
Aplicaţia SnapBridge de la Nikon vă permite să menţineţi aparatul foto D7500 conectat permanent la dispozitivul dumneavoastră inteligent, prin tehnologia Bluetooth® low energy¹. Sincronizaţi fotografiile cu cele din dispozitiv în timp ce fotografiaţi, fără a fi necesar să vă reconectaţi de fiecare dată. Transferaţi manual filme oricând doriţi, prin intermediul funcţiei Wi-Fi®² încorporate în aparatul foto. De asemenea, conectivitatea asigurată de SnapBridge vă permite să utilizaţi dispozitivul inteligent pentru a fotografia de la distanţă.

Mergeţi mai departe. Agilitate DX.

Agil, rezistent şi plin de energie. D7500 este pregătit să facă faţă aspiraţiilor dumneavoastră.
D7500 dispune de un mâner adânc, dând senzaţia că acest aparat foto este o extensie firească a mâinii. Puteţi fotografia fără întrerupere pe perioade lungi, cu o singură încărcare a acumulatorului. Obturatorul de înaltă performanţă a fost testat pentru 150.000 de cicluri. Iar corpul aparatului foto este etanşat împotriva intemperiilor şi ajută la împiedicarea pătrunderii prafului şi a picăturilor de apă, care altfel ar deteriora componentele electronice.

 

Declinări ale responsabilităţii privind conectivitatea:

¹ Marca verbală şi logourile Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate deţinute de Bluetooth SIG, Inc. şi orice utilizare a acestor mărci de către compania Nikon sau companiile afiliate acesteia este sub licenţă.
² Wi-Fi® şi logoul Wi-Fi Certified sunt mărci comerciale înregistrate ale Wi-Fi Alliance®.
Android şi Google Play sunt mărci comerciale ale Google Inc.
Toate mărcile comerciale Nikon sunt mărci comerciale ale Nikon Corporation.
Funcţionalităţile Bluetooth® şi Wi-Fi® ale aparatului foto sunt disponibile numai când se utilizează SnapBridge. Aplicaţia SnapBridge de la Nikon trebuie instalată pe un dispozitiv inteligent compatibil, înainte de a putea utiliza SnapBridge cu acest aparat foto.

Tip

Aparat foto digital reflex cu vizare prin obiectiv

Montură obiectiv

Montură F Nikon (cu cuplare AF şi contacte AF)

Unghi de câmp efectiv

Format DX Nikon; distanţă focală în format de 35 mm [135] echivalentă cu aprox. 1,5x distanţa focală a obiectivelor cu unghi de câmp în format FX

Senzor imagine

DX, CMOS, 23,5 mm x 15,7 mm

Nr. total pixeli

21,51 milioane

Sistem reducere praf

Curăţarea senzorului de imagine, date de referinţă pentru eliminarea prafului de pe imagine (necesită software-ul Capture NX-D)

Pixeli efectivi

20,9 milioane

Dimensiune imagine (pixeli)

Zonă imagine DX (24 x 16), (L) 5568 x 3712 (20,6 milioane), (M) 4176 x 2784 (11,6 milioane), (S) 2784 x 1856 (5,1 milioane);
zonă imagine 1,3x (18 x 12), (L) 4272 x 2848 (12,1 milioane), (M) 3200 x 2136 (6,8 milioane), (S) 2128 x 1424 (3 milioane);
fotografii cu zona de imagine DX realizate în timpul înregistrării filmelor, (L) 5568 x 3128 (17,4 milioane), (M) 4176 x 2344 (9,7 milioane), (S) 2784 x 1560 (4,3 milioane);
fotografii cu zona de imagine 1,3X realizate în timpul înregistrării filmelor, (L) 4272 x 2400 (10,2 milioane), (M) 3200 x 1800 (5,7 milioane), (S) 2128 x 1192 (2,5 milioane);
fotografii realizate în timpul înregistrării filmelor la o dimensiune de cadru de 3840 x 2160: 3840 x 2160 (8,2 milioane)

Stocare - format fișier

NEF (RAW): 12 sau 14 biţi, comprimat fără pierderi sau comprimat, JPEG: compatibil cu formatul de bază JPEG cu compresie fină (aprox. 1 : 4), normală (aprox. 1 : 8) sau de bază (aprox. 1 : 16); este disponibilă opţiunea de compresie pentru calitate optimă, NEF (RAW) + JPEG: o singură fotografie înregistrată atât în format NEF (RAW), cât şi în format JPEG

Sistem Picture Control

Automat, Standard, Neutră, Intensă, Monocrom, Portret, Peisaj, Uniform; opţiunea Picture Control selectată poate fi modificată; este posibilă stocarea opţiunilor Picture Control personalizate

Suporturi de stocare

SD, SDHC (compatibil UHS-I), SDXC (compatibil UHS-I)

Sistem de fişiere

DCF 2.0, Exif 2.31, PictBridge

Vizor

Vizor reflex la nivelul ochilor cu pentaprismă

Acoperire cadru

Zonă de imagine DX (24 x 16): aprox. 100% pe orizontală şi 100% pe verticală, zonă de imagine 1,3x (18 x 12): aprox. 97% pe orizontală şi 97% pe verticală

Magnificare

Aprox. 0,94x (50 mm f/1.4 cu obiectivul la infinit, –1 m-1)

Punct perspectivă

18,5 mm (–1 m-1; de la centrul suprafeţei lentilei ocularului vizorului)

Reglare dioptrii

-2 până la +1 m-1

Ecran focalizare

Ecran BriteView Clear Matte Mark II tip B cu marcaje (paranteze drepte) pentru zona AF (se poate afişa reţeaua de încadrare)

Oglindă reflex

Întoarcere rapidă

Diafragmă obiectiv

Întoarcere instantanee, controlată electronic

Obiective compatibile

Compatibil cu obiective AF NIKKOR, inclusiv obiective tip G, E şi D (există anumite restricţii în cazul obiectivelor PC), obiective AI-P NIKKOR şi obiective AI non-CPU (doar modul M). Obiectivele IX NIKKOR, obiectivele pentru F3AF şi obiectivele non-AI nu pot fi utilizate. Telemetrul electronic poate fi utilizat cu obiective care au o diafragmă maximă de f/5.6 sau mai luminoasă (telemetrul electronic este compatibil prin punctul de focalizare central cu obiectivele care au o diafragmă maximă de f/8 sau mai luminoasă).

Tip obturator

Obturator mecanic controlat electronic, cu cursă verticală în plan focal; obturator electronic cu perdea frontală, disponibil în modul de declanşare cu oglinda sus

Timp de expunere

1/8000 până la 30 s, în paşi de 1/3 sau 1/2 EV, bulb, durată, X250

Timp sincronizare bliț

X = 1/250 s; se sincronizează cu declanşatorul la 1/320 s sau la un timp mai lung (raza bliţului scade la timpi cuprinşi între 1/250 şi 1/320 s)

Mod declanşare

S (cadru unic), CL (continuu cu viteză redusă), CH (continuu cu viteză ridicată), Q (declanşare silenţioasă), QC (declanşare continuă silenţioasă), autodeclanşator, MUP (oglindă sus)

Viteză avansare cadre

Până la 8 fps;

 

• CL: 1 până la 7 fps;

 

• CH: 8 fps;

 

Notă: cadenţele de cadre presupun caracteristici precum AF servo continuă, expunere manuală sau în mod automat prioritate de timp, un timp de expunere de 1/250 s sau mai scurt, opţiunea Declanşare selectată pentru setarea personalizată a1 (Selecţie prioritate AF-C) şi alte setări la valorile implicite.

Autodeclanşator

2 s, 5 s, 10 s, 20 s; 1 până la 9 expuneri la intervale de 0,5, 1, 2 sau 3 s

Moduri de telecomandă

Telecomandă cu întârziere, telecomandă cu răspuns rapid, oglindă sus la distanţă

Măsurare expunere

Măsurare expunere TTL utilizând senzorul RGB cu aproximativ 180K (180.000) pixeli

Metodă măsurare

Matricială: măsurare matricială culoare 3D III (obiective de tip G, E şi D); măsurare matricială culoare III (alte obiective CPU)

 

Central-evaluativă: pondere de aproximativ 75% acordată cercului de 8 mm din centrul cadrului. Diametrul cercului poate fi modificat la 6, 10 sau 13 mm sau evaluarea poate fi realizată în funcţie de media întregului cadru

 

Spot: măsoară cercul cu diametrul de aproximativ 3,5 mm (aproximativ 2,5% din cadru) centrat pe punctul de focalizare selectat

 

Evaluativă a zonelor luminoase: disponibilă cu obiective de tip G, E şi D

Interval măsurare (ISO 100, obiectiv f/1.4, 20 °C/68 °F)

Măsurare matricială, central-evaluativă sau evaluativă a zonelor luminoase: 0 până la 20 EV Măsurare spot: 2 până la 20 EV

Conector exponometru

CPU

Mod

Moduri automate (automat; automat, fără bliţ); moduri scenă (portret; peisaj; copil; sport; close-up; portret de noapte; peisaj de noapte; petrecere/interior; plajă/zăpadă; apus; amurg/zori; portret animal de casă; lumânări; flori; culori de toamnă; mâncare); moduri efecte speciale (vedere nocturnă; foarte intens; artă pop; ilustraţie foto; efect aparat foto jucărie; efect de miniaturizare; culoare selectivă; siluetă; cheie înaltă; cheie joasă); mod automat program cu program flexibil (P); mod automat prioritate de timp (S); mod automat prioritate de diafragmă (A); manual (M); U1 (setări utilizator 1); U2 (setări utilizator 2)

Compensare expunere

Se poate regla între –5 şi +5 EV, în paşi de 1/3 sau 1/2 EV, în modurile P, S, A, M, SCENĂ şi EFECTE

Blocare expunere

Luminozitate blocată la valoarea detectată

Sensibilitate ISO

De la ISO 100 până la 51200, în paşi de 1/3 sau 1/2 EV. Se poate seta şi la aprox. 0,3, 0,5, 0,7 sau 1 EV (echivalent ISO 50) sub ISO 100 sau la aprox. 0,3, 0,5, 0,7, 1, 2, 3, 4 sau 5 EV (echivalent ISO 1640000) peste ISO 51200; funcţie disponibilă de control sensibilitate ISO automată

D-Lighting activ

Se poate selecta dintre Automat, Extra ridicat, Ridicat, Normal, Redus sau Dezactivată

Focalizare automată

Modul de senzor Nikon Advanced Multi-CAM 3500 II, cu focalizare automată şi detecţie de fază TTL, reglare fină, 51 de puncte de focalizare (inclusiv 15 senzori de tip cruce; diafragmă f/8 compatibilă cu 1 senzor) şi dispozitiv iluminare asistenţă AF (interval de aprox. 0,5 până la 3 m/1 ft 8 inci până la 9 ft 10 inci)

Rază detecție

–3 până la +19 EV (ISO 100, 20 °C/68 °F)

Servo obiectiv

AF servo continuă (AF-C), selectare automată AF-S/AF-C (AF-A), urmărire focalizare predictivă activată automat în funcţie de starea subiectului, focalizare manuală (M): se poate utiliza telemetrul electronic

Puncte focalizare

51, se poate selecta dintre 51 sau 11 puncte de focalizare

Mod Zonă AF

Punct unic AF; zonă dinamică AF cu 9, 21 sau 51 de puncte, urmărire 3D, zonă AF grup, zonă AF automată

Blocare focalizare

Focalizarea poate fi blocată prin apăsarea la jumătate a butonului de declanşare (AF servo unică) sau prin apăsarea butonului AE-L / AF-L

Bliț încorporat

Automat, portret, copil, close-up, portret de noapte, petrecere/interior, portret animal de casă, foarte intens, artă pop, ilustraţie foto, efect aparat foto jucărie: bliţ automat cu ridicare automată P, S, A, M, mâncare: ridicare manuală prin apăsarea butonului

Număr de ghid

Aprox. 12/39, 12/39 cu bliţ manual (m/ft, ISO 100, 20 °C/68 °F)

Control bliț

TTL: control bliţ i-TTL utilizând senzorul RGB cu aproximativ 180K (180.000) pixeli, disponibil cu bliţ încorporat; bliţ de umplere compensat i-TTL pentru aparat foto SLR digital utilizat cu măsurare matricială, central-evaluativă şi evaluativă a zonelor luminoase, bliţ de umplere standard i-TTL pentru aparat foto SLR digital cu măsurare spot

Mod bliț

Automat, automat cu reducere ochi roşii, sincronizare lentă automată, sincronizare lentă automată cu reducere ochi roşii, bliţ de umplere, reducere ochi roşii, sincronizare lentă, sincronizare lentă cu reducere ochi roşii, perdea posterioară cu sincronizare lentă, sincronizare perdea posterioară, dezactivat; este acceptată funcţia de sincronizare rapidă FP automată

Compensare bliț

-3 până la +1 EV în paşi de 1/3 sau 1/2 EV

Indicator bliț pregătit

Se aprinde atunci când bliţul încorporat sau unitatea de bliţ opţională sunt încărcate complet; clipeşte după ce bliţul este declanşat la putere maximă

Cuplă accesorii

Cuplă accesorii ISO 518 cu contacte de sincronizare şi de date şi cu blocare de siguranţă

Sistem creativ de iluminare Nikon

Control bliţ i-TTL, iluminare avansată fără fir cu radiocomandă, iluminare avansată fără fir optică, iluminare pentru modelare, blocare FV, comunicare informaţii culoare, sincronizare rapidă FP automată, asistenţă AF pentru AF zone multiple

Mufă sincronizare

Adaptor terminal de sincronizare AS-15 (disponibil separat)

Balans alb

Automat (2 tipuri), incandescent, fluorescent (7 tipuri), lumina directă a soarelui, bliţ, înnorat, umbră, presetare manuală (se pot stoca până la 6 valori, măsurare balans de alb în punct unic disponibilă în timpul vizualizării în timp real), alegere temperatură culoare (2500 K până la 10.000 K), reglare fină disponibilă pentru toate opţiunile

Tipuri de bracketing

Expunere, Bliţ, Balans de alb, ADL

Vizualizare în timp real - Moduri

Fotografiere cu vizualizare în timp real, înregistrare filme cu vizualizare în timp real

Vizualizare în timp real - Servo obiectiv

Focalizare automată (AF): AF servo unică (AF-S); AF servo permanentă (AF-F) Focalizare manuală (M)

Vizualizare în timp real - Mod zonă AF

AF prioritate faţă, AF zonă largă, AF zonă normală, AF urmărire subiect

Vizualizare în timp real - Focalizare automată

AF detectare contrast oriunde în cadru (aparatul foto selectează automat punctul de focalizare atunci când se selectează AF prioritate faţă sau AF urmărire subiect)

Film - Măsurare

Măsurare expunere TTL utilizând senzorul de imagine principal

Film - Metodă măsurare

Matricială, central-evaluativă sau evaluativă a zonelor luminoase

Film - Dimensiune cadru (pixeli) și cadență cadre

3840 x 2160 (4K UHD): 30p (progresiv), 25p, 24p; 1920 x 1080: 60p, 50p, 30p, 25p, 24p; 1280 x 720: 60p, 50p. Cadenţele de cadre pentru 60p, 50p, 30p, 25p şi 24p sunt în realitate 59,94, 50, 29,97, 25 şi respectiv 23,976 fps; calitate înaltă disponibilă la toate dimensiunile de cadre, calitate normală disponibilă la toate dimensiunile, exceptând 3840 x 2160

Film - format fișier

MOV, MP4

Film - compresie video

Codificare video avansată H.264/MPEG-4

Film - format înregistrare audio

PCM liniar, AAC

Fim - dispozitiv înregistrare audio

Microfon stereo încorporat sau microfon extern; sensibilitatea poate fi reglată

Film - sensibilitate ISO

Mod M: funcţie disponibilă de control al sensibilităţii ISO automate (ISO 100 până la Hi 5), cu limită superioară selectabilă; selectare manuală (ISO 100 până la 51200 în paşi de 1/3 sau 1/2 EV) cu opţiuni suplimentare disponibile, echivalente cu aproximativ 0,3, 0,5, 0,7, 1, 2, 3, 4 sau 5 EV (echivalent ISO 1640000) peste ISO 51200 Modurile P, S şi A: control al sensibilităţii ISO automate (ISO 100 până la Hi 5), cu limită superioară selectabilă Modul Vedere nocturnă (EFECT): control al sensibilităţii ISO automate (ISO 100 până la Hi 5) Alte moduri: control al sensibilităţii ISO automate (ISO 100 până la 12800)

Alte opţiuni

Marcare indexuri, filmare secvenţială, reducere electronică a vibraţiilor

Monitor

Diagonală de 8 cm (3,2 inci); LCD TFT sensibil la atingere, cu înclinare, cu unghi de vizualizare de 170°, acoperire a cadrului de aproximativ 100%, control manual al luminozităţii monitorului şi un senzor de ochi care controlează pornirea/oprirea afişajului; aprox. 922.000 puncte, (VGA)

Redare

Redare cadru întreg şi miniaturi (4, 9 sau 72 de imagini sau calendar) cu zoom redare, decupare zoom redare, redare film, prezentare diapozitive de fotografii şi/sau filme, afişare histogramă, zone luminoase, informaţii fotografie, afişare date de locaţie, evaluare fotografie şi rotire automată a imaginii

USB

USB de mare viteză, cu conector Micro-B; se recomandă conectarea la portul USB încorporat

Ieșire HDMI

Conector HDMI tip C

Intrare audio

Mufă stereo mini-pin (diametru de 3,5 mm; acceptă conexiune de alimentare)

Ieșire audio

Mufă stereo mini-pin (diametru de 3,5 mm)

Mufă accesorii

Telecomenzi fără fir: WR-1, WR-R10 (disponibile separat). Telecomandă prin cablu: MC-DC2 (disponibilă separat). Dispozitiv GPS: GP-1/GP-1A (disponibile separat)

Standarde Wi-Fi (Wireless LAN)

IEEE 802.11b, IEEE 802.11g. Putere maximă de ieşire: 8,4 dBm (EIRP)

Frecvenţă funcţionare Wi-Fi (LAN fără fir)

2412–2462 MHz (canalele 1–11)

Securitate Wi-Fi (LAN fără fir)

Autentificare: sistem deschis, WPA2-PSK

Standarde Bluetooth

Specificaţie Bluetooth versiunea 4.1; interval (rază de acţiune): aproximativ 10 m (32 ft) fără interferenţe; intervalul poate varia în funcţie de intensitatea semnalului şi de prezenţa sau absenţa obstacolelor

Limbi compatibile

Arabă, bengali, bulgară, chineză (simplificată şi tradiţională), cehă, daneză, olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, hindi, maghiară, indoneziană, italiană, japoneză, coreeană, marathi, norvegiană, persană, poloneză, portugheză (Portugalia şi Brazilia), română, rusă, sârbă, spaniolă, suedeză, tamilă, telugu, thai, turcă, ucraineană, vietnameză

Acumulator

Un acumulator Li-ion EN-EL15a

Adaptor c.a.

Adaptor c.a. EH-5c; necesită conector de alimentare EP-5B (disponibil separat)

Montură trepied

1/4 inci (ISO 1222)

Dimensiuni (L x l x h)

Aprox. 135,5 x 104 x 72,5 mm (5,4 x 4,1 x 2,9 inci)