Nikon Coolpix P900 Black

Уточняйте цену.

Pre-Order

Descriere: Dacă sunteţi un fotograf pasionat de natura sălbatică sau de cerul nopţii, incredibilul zoom optic de 83x al aparatului foto COOLPIX P900 de 16 me...

Dacă sunteţi un fotograf pasionat de natura sălbatică sau de cerul nopţii, incredibilul zoom optic de 83x al aparatului foto COOLPIX P900 de 16 megapixeli vă permite să surprindeţi detalii care nu sunt vizibile cu ochiul liber. Sistemul AF rapid şi întârzierea redusă a declanşării vă permit să fotografiaţi instantaneu, în timp ce sistemul VR optic cu dublă detecţie, cu efect echivalent utilizării unui timp de expunere cu 5 stopuri mai scurt, reduce mai eficient neclarităţile.

Bucuraţi-vă de flexibilitatea compoziţiei, graţie monitorului cu unghi variabil şi vizorului electronic încorporat, care vă permit să înregistraţi filme Full HD şi să obţineţi imagini statice detaliate de la distanţe super-telefotografice. Funcţiile încorporate GPS/GLONASS/QZSS stabilesc cu precizie locaţiile de fotografiere, iar imaginile pot fi partajate instantaneu prin intermediul tehnologiilor Wi-Fi®¹ şi NFC² încorporate.

Conceput într-un stil potrivit pentru o fotografiere confortabilă, COOLPIX P900 vă apropie mai mult ca oricând de frumuseţea naturii.

ZOOM EXTREM DE PUTERNIC

Surprindeţi detalii uimitoare, care nu sunt vizibile cu ochiul liber, cu obiectivul NIKKOR cu zoom de 83x, extensibil până la 166x prin intermediul funcţiei Dynamic Fine Zoom¹, cu acoperire de la unghi larg (24 mm) până la telefotografie (2000 mm) (echivalent format 35 mm).

SISTEM VR (REDUCERE A VIBRAŢIILOR) OPTIC CU DUBLĂ DETECŢIE, CU EFECT ECHIVALENT UTILIZĂRII UNUI TIMP DE EXPUNERE CU 5 STOPURI MAI SCURT

Telefotografierea cu aparatul foto ţinut în mână este stabilă, deoarece sistemul VR detectează simultan mişcările de la obiectiv (senzor de viteză unghiulară) şi de la senzorul de imagine (informaţii despre vectorul de mişcare), atenuând mai bine vibraţiile.

SENZOR DE IMAGINE CMOS DE 16 MP, ILUMINAT DIN SPATE

Imaginile clare, cu detalii bogate sunt uşor de obţinut, chiar şi noaptea. Aşteptaţi-vă la performanţe excepţionale şi la fotografii clare, cu zgomot redus, de la senzorul de imagine sensibil.

FUNCŢIE GPS/GLONASS/QZSS CU PUNCTE DE INTERES

Obţineţi rapid informaţii detaliate despre locaţie oriunde fotografiaţi, prin intermediul sistemelor internaţionale de localizare prin satelit GPS/GLONASS/QZSS, care vă urmăresc traseul cu o precizie incredibilă.

TEHNOLOGII WI-FI® ŞI NFC ÎNCORPORATE

Partajaţi imaginile preferate din viaţa sălbatică sau din natură în timp ce călătoriţi, utilizând butonul Wi-Fi®² cu o singură atingere sau atingând pur şi simplu aparatul foto cu funcţie NFC³ de un dispozitiv inteligent³.

RĂSPUNS EVOLUAT, DE MARE VITEZĂ

Nu mai pierdeţi niciun moment decisiv atunci când fotografiaţi natura sălbatică imprevizibilă sau cerul care se schimbă rapid, graţie sistemului AF mai rapid şi întârzierii reduse a declanşării (aprox. 0,12 s la unghi larg).⁴

Monitor LCD mare, cu unghi variabil: este simplu să exploraţi poziţii de fotografiere creative şi să încadraţi acţiuni care se schimbă rapid, cu afişajul flexibil CCD (Clear Color Display) de 7,5 cm/3 inci, cu aprox. 921.000 puncte al monitorului LCD cu unghi variabil (RGBW). Stratul anti-reflexie asigură o vizibilitate optimă în toate condiţiile de iluminare.

Filme Full HD: filmele extrem de cursive (1080/60p) beneficiază de un sunet de înaltă calitate, graţie microfonului care îşi modifică direcţia de recepţie pe măsură ce acţionaţi zoomul. Comutaţi rapid de la fotografiere la filmare, utilizând butonul dedicat de înregistrare a filmelor.

Perioadă înregistrare film: filmele impresionante cu efect de trecere a timpului sunt simplu de creat. Pur şi simplu selectaţi o scenă de fotografiere şi se va produce un film de 10 secunde cu efect de trecere a timpului, utilizând imaginile statice înregistrate la intervale de timp prestabilite.

Zoom microfon: filmele Full HD conţin întotdeauna sunet direcţional de înaltă calitate, înregistrat prin intermediul funcţiei Zoom microfon, care schimbă direcţia de recepţie în concordanţă cu modul în care acţionaţi zoomul.

Element de sticlă super ED: puteţi înregistra subiectele în detalii bogate utilizând zoomul extrem de puternic, corpul obiectivului rămânând totuşi compact şi oferind caracteristici superioare de atenuare a aberaţiei cromatice, graţie elementului din sticlă Super ED.

Moduri Lună şi Observare păsări: subiectele greu de fotografiat, precum luna şi păsările, devin simplu de înregistrat utilizând Selectorul automat de scene, care asigură focalizarea şi stabilirea simplă a setărilor, astfel încât să obţineţi întotdeauna rezultate excepţionale.

Unghi de vizualizare larg: compoziţia creativă şi poziţiile de fotografiere se diversifică datorită monitorului LCD cu unghi de vizualizare larg. Fotografiaţi din poziţii înalte, de deasupra obstacolelor sau alegeţi unghiuri joase, pentru a înregistra ce se vede de la nivelul ochilor unui animal.

Buton cu funcţii (Fn) personalizabil: personalizaţi-vă experienţa fotografică, asociind butonului Fn funcţiile utilizate frecvent. Apoi, setările pot fi modificate utilizând comenzi printr-o atingere.

Selector de moduri: accesul la setări cheie, precum expunerea manuală (P/S/A/M), este uşor de obţinut prin intermediul selectorului de moduri, amplasat pe partea superioară a aparatului foto, în vederea operării simple cu o singură mână.

Găsire ţintă AF: îndreptaţi-vă atenţia spre activitatea creativă de compunere a cadrului, în timp ce funcţia Găsire ţintă AF localizează rapid şi precis subiectul şi îl focalizează automat.

COOLPIX Picture Control: gestionaţi simplu aspectul imaginilor utilizând opţiuni Picture Control, precum Neutru, pentru cadre naturale, Intens, pentru imagini colorate, Monocrom, pentru alb-negru sau utilizaţi opţiunea Personalizat pentru a regla până la două setări, precum contrastul sau saturaţia.

Vizor electronic încorporat: în momentul în care apropiaţi ochiul de vizor, un senzor de ochi comută automat imaginea de la afişaj la vizorul electronic, permiţând o încadrare fără efort a imaginilor, indiferent de stilul de fotografiere.

Buton de zoom cu revenire rapidă: în timpul ultra-telefotografierii, este simplu să surprindeţi din nou un subiect care se deplasează în afara cadrului, prin atingerea unui buton amplasat lângă controlul de zoom, care vă readuce instantaneu la focalizarea cu unghi larg.

Control zoom lateral: veţi obţine întotdeauna fotografii clare şi filme cursive, utilizând controlul de zoom lateral, care vă permite să acţionaţi zoomul cu mâna stângă, prevenind tremuratul aparatului foto şi menţinând stabilitatea.

Durată mare de funcţionare a acumulatorului: puteţi fotografia mai mult timp în momentele importante, deoarece designul acumulatorului a fost îmbunătăţit pentru a economisi energia, oferind astfel o capacitate mai mare atât pentru imagini statice, cât şi pentru filme Full HD.

Compensare bliţ: obţineţi expuneri perfect echilibrate prin compensarea bliţului (de la -2 până la +2 EV), care contribuie la echilibrarea cantităţii de lumină care cade asupra subiectului şi fundalului, pentru a obţine imagini cu aspect natural.

19 moduri scenă: aparatul foto vă poate oferi cele mai bune setări pentru situaţiile de fotografiere. Pur şi simplu alegeţi scena care corespunde cel mai bine subiectului şi condiţiilor, iar aparatul foto îşi va optimiza automat setările.

EXPEED C2: calitatea remarcabilă a imaginii este garantată, graţie sistemului rapid şi puternic de procesare a imaginii de la Nikon, care asigură o funcţionare la viteză ridicată şi performanţe deosebite la sensibilităţi înalte.

NIKON IMAGE SPACE: bucuraţi-vă de spaţiul de stocare online de 20 GB în cloud, prin intermediul site-ului Nikon dedicat pentru stocarea şi partajarea imaginilor, NIKON IMAGE SPACE – gratuit pentru toţi utilizatorii de aparate foto Nikon.

¹ Necesită instalarea aplicaţiei „Wireless Mobile Utility” de la Nikon (compatibilă cu iOS şi Android) pe dispozitivul dumneavoastră inteligent.
² Tehnologia NFC (Near Field Communication) funcţionează cu telefoanele inteligente şi tabletele Android compatibile (cu Android 4.0 sau cu versiuni ulterioare). Necesită instalarea aplicaţiei „Wireless Mobile Utility” de la Nikon şi setarea funcţiei de transfer al imaginilor înainte de utilizare.

Tip Aparat foto digital compact

Pixeli efectivi 16 milioane (Prin procesarea imaginii, numărul de pixeli efectivi se poate reduce.)

Senzor imagine Tip CMOS de 1/2,3 inci, Număr total pixeli: aprox. 16,76 milioane

Obiectiv Obiectiv NIKKOR cu zoom optic 83x

Distanță focală De la 4,3 până la 357 mm (unghi de câmp echivalent cu al obiectivelor de 24–2000 mm în format de 35 mm [135])

Număr f/ f/2.8 până la 6.5

Construcție obiectiv 16 elemente în 12 grupuri (5 elemente ED şi 1 element super ED)

Magnificare Până la 4x (unghi de câmp echivalent cu al obiectivelor de aprox. 8000 mm în format de 35 mm [135])

Reducere vibrații VR prin deplasarea componentelor obiectivului (imagini statice), VR prin deplasarea componentelor obiectivului şi VR electronic (filme)

Focalizare automată AF detectare contrast

Interval focalizare [W]: aprox. 50 cm (1 ft 8 inci) la infinit, [T]: aprox. 5 m (16 ft 5 inci) la infinit, Mod close-up macro: aprox. 1 cm (0,4 inci) la infinit (poziţia cu unghi larg) (Toate distanţele sunt măsurate de la centrul suprafeţei frontale a obiectivului)

Mod Zonă AF Găsire ţintă AF, prioritate faţă, manuală (punct), manuală (normal), manuală (larg), urmărire subiect

Vizor Vizor electronic, 0,5 cm (0,2 inci), LCD cu aprox. 921.000 puncte, cu funcţie de ajustare a dioptriei (–3 până la +1 m-¹)

Acoperire cadru Aprox. 100% pe orizontală şi pe verticală (comparativ cu imaginea reală)

Acoperire cadru (mod redare) Aprox. 100% pe orizontală şi pe verticală (comparativ cu imaginea reală)

Monitor LCD TFT cu diagonală de 7,5 cm (3 inci), aprox. 921.000 puncte, (RGBW), cu unghi larg de vizualizare, strat anti-reflexie, funcţie de reglare a luminozităţii în 6 trepte şi unghi variabil

Suporturi de stocare SD, SDHC, SDXC

Sistem de fişiere Compatibil DCF şi Exif 2.3

Stocare - format fișier Imagini statice: JPEG, Filme: MOV (Video: H.264/MPEG-4 AVC, Audio: LPCM stereo)

Dimensiune imagine (pixeli) 16 M 4608 x 3456, 8 M 3264 x 2448, 4 M 2272 x 1704, 2 M 1600 x 1200, VGA 640x480, 16:9 12 M 4608 x 2592, 16:9 2 M 1920 x 1080, 3:2 14 M 4608 x 3072, 1:1 12 M 3456 x 3456

Sensibilitate ISO ISO 100 până la 1600, ISO 3200, 6400 (disponibilă când se utilizează modurile P, S, A sau M), Hi 1 (echivalentă cu ISO 12800) (disponibilă când se utilizează setarea ISO mare monocrom în mod efecte speciale)

Măsurare expunere Matrice, central-evaluativ, spot

Control expunere Expunere în moduri automate programate cu program flexibil, prioritate declanşare automată, prioritate diafragmă automată, manual, bracketing expunere, compensare expunere (–2 EV până la +2 EV în trepte de 1/3 EV)

Tip obturator Obturator mecanic şi obturator electronic CMOS

Timp de expunere1 1/4000 până la 1 s, 1/4000 până la 15 s (când sensibilitatea ISO este 100 în mod M)

Autodeclanşator Se poate selecta dintre 10 s şi 2 s

Diafragmă Diafragmă iris cu 6 lame, controlată electronic

Interval diafragmă 10 trepte de 1/3 EV (W) (modurile A, M)

Bliț încorporat Da

Intervan bliț (aprox.) [W]: aprox. 0,5 până la 11,5 m (1 ft 8 inci până la 37 ft), [T]: aprox. 5 până la 7 m (16 ft 5 inci până la 22 ft)

Control bliț Bliţ automat TTL cu pre-bliţuri de control

Compensare expunere În trepte de 1/3 EV în intervalul de la –2 până la +2 EV

USB Conector micro-USB (Nu utilizaţi niciun alt cablu USB în afară de modelul UC-E21.), portul USB de mare viteză acceptă imprimare directă (PictBridge)

Ieșire HDMI Microconector HDMI (Tip D)

Standarde Wi-Fi (Wireless LAN) IEEE 802.11b/g/n (protocol LAN fără fir standard)

Frecvenţă funcţionare Wi-Fi (LAN fără fir) De la 2412 până la 2462 MHz (de la 1 până la 11 canale)

Interval Wi-Fi (LAN fără fir) (rază de acţiune) Aprox. 10 m (10 yd)

Securitate Wi-Fi (LAN fără fir) Autentificare: sistem deschis, WPA2-PSK

Protocoale de acces Wi-Fi (Wireless LAN) Infrastructură

Informații locație - GPS Frecvenţă recepţie GPS: 1575,42 MHz, Sistem geodezic: WGS 84 GLONASS, Frecvenţă recepţie: de la 1598,0625 MHz până la 1605,3750 MHz, Sistem geodezic: WGS 84

Limbi compatibile Arabă, bengali, bulgară, chineză (simplificată şi tradiţională), cehă, daneză, olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, hindi, maghiară, indoneziană, italiană, japoneză, coreeană, marathi, norvegiană, persană, poloneză, portugheză (europeană şi braziliană), română, rusă, sârbă, spaniolă, suedeză, tamilă, telugu, thai, turcă, ucraineană, vietnameză

Surse alimentare Un acumulator Li-ion EN-EL23 (inclus), adaptor la reţeaua electrică EH-67A (disponibil separat)

Timp încărcare Aprox. 3 h 40 min (când se utilizează adaptorul de încărcare la curent alternativ EH-71P şi când acumulatorul s-a descărcat complet)

Durată funcționare acumulator2 Aprox. 360 de fotografii când se utilizează acumulatorul EN-EL23

Durata efectivă de funcționare a acumulatorului la înregistrări video3 Aprox. 1 h 20 min când se utilizează acumulatorul EN-EL23

Montură trepied 1/4 (ISO 1222)

Dimensiuni (L x l x h) Aprox. 139,5 x 103,2 x 137,4 mm (5,5 x 4,1 x 5,5 inci) (fără proeminenţe)

Greutate Aprox. 899 g (1 lb 15,8 oz) (cu acumulator şi card de memorie)

Mediu de funcţionare - Temperatură De la 0 °C până la 40 °C (de la 32 °F până la 104 °F)

Mediu de funcţionare - Umiditate 85% sau mai puţin (fără condens)

Accesorii furnizate Curea aparat foto, capac obiectiv LC-67, acumulator Li-ion EN-EL23, adaptor de încărcare la curent alternativ EH-71P 4, cablu USB UC-E21

  1. Când valoarea diafragmei este setată la f/8 (poziţia cu unghi larg).
  2. Durata de funcţionare a acumulatorului poate varia în funcţie de condiţiile de utilizare, precum intervalul de timp dintre fotografieri sau durata de afişare a meniurilor şi a imaginilor.
  3. Fişierele de filme nu pot depăşi dimensiunea de 4 GB sau lungimea de 29 de minute.
  4. Dacă aparatul foto a fost cumpărat într-o ţară sau regiune în care este necesar un adaptor de priză, adaptorul de priză este inclus. Forma adaptorului de priză variază în funcţie de ţara sau regiunea de achiziţie.