Este munca dumneavoastră. În 45,4 milioane de pixeli de adevăr.
Fiţi incomparabil. Cu rezoluţia, claritatea şi viteza care creează imagini unice, care inspiră admiraţie. Faceţi-i să viseze.
Fiţi excepţional. Stăpâniţi arta mişcării, cu o combinaţie imparabilă între viteză, rezoluţie şi precizie.
Emoţii mari. Gesturi elegante. Pătrundeţi în nucleul de energie şi forţă al momentelor intime, cu controlul precis şi claritatea emoţionantă.
Provocaţi excepţiile. Refaceţi regulile. Când aveţi puterea imagistică de a merge dincolo de limite, cadrele obţinute nu vor fi doar impresionante. Vor fi emblematice.
Video
Emoţionaţi-i. Când lucraţi cu rezoluţii 4K/UHD pe întregul cadru şi nu trebuie să vă gândiţi la un factor de decupare, scenele înregistrate nu vor fi doar remarcabile. Vor fi cinematografice.
CONECTIVITATE
¹ Marca verbală şi logourile Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate deţinute de Bluetooth SIG, Inc. şi orice utilizare a acestor mărci de către compania Nikon sau companiile afiliate acesteia este sub licenţă.
² Wi-Fi® şi logoul Wi-Fi Certified sunt mărci comerciale înregistrate ale Wi-Fi Alliance®.
Android şi Google Play sunt mărci comerciale ale Google Inc.
Toate mărcile comerciale Nikon sunt mărci comerciale ale Nikon Corporation.
Include corpul aparatului foto D850 şi obiectivul puternic şi portabil AF-S NIKKOR 24–120mm f/4G ED VR. Cu un interval mare, de la unghi larg până la telefotografie şi o diafragmă constantă f/4, acest obiectiv extrem de versatil oferă imagini statice şi video remarcabile, la orice distanţă focală.
Tip | Aparat foto digital reflex cu vizare prin obiectiv |
---|---|
Montură obiectiv | Montură F Nikon (cu cuplare AF şi contacte AF) |
Unghi de câmp efectiv | Format FX Nikon |
Nr. total pixeli | 46,89 milioane |
Sistem reducere praf | Curăţarea senzorului de imagine, date de referinţă pentru eliminarea prafului de pe imagine (necesită software-ul Capture NX-D) |
Dimensiune imagine (pixeli) | Zonă imagine FX (36x24), (L) 8256 x 5504 (45,4 milioane), (M) 6192 x 4128 (25,5 milioane), (S) 4128 x 2752 (11,3 milioane), zonă imagine 1,2x (30x20), (L) 6880 x 4584 (31,5 milioane), (M) 5152 x 3432 (17,6 milioane), (S) 3440 x 2288 (7,8 milioane) |
Stocare - format fișier | NEF (RAW): 12 sau 14 biţi (comprimat fără pierderi, comprimat sau necomprimat); sunt disponibile dimensiunile mare, medie şi mică (imaginile medii şi mici sunt înregistrate la o adâncime de 12 biţi, utilizându-se compresia fără pierderi) |
Sistem Picture Control | Automat, Standard, Neutră, Intensă, Monocrom, Portret, Peisaj, Uniform; opţiunea Picture Control selectată poate fi modificată; este posibilă stocarea opţiunilor Picture Control personalizate |
Fantă card | 1 card XQD şi 1 card Secure Digital (SD). Oricare dintre carduri poate fi utilizat ca suport principal de stocare sau pentru copii de siguranţă ori pentru stocarea separată a imaginilor NEF (RAW) şi JPEG; imaginile pot fi copiate de pe un card pe celălalt. |
Sistem de fişiere | DCF 2.0, Exif 2.31, PictBridge |
Vizor | Vizor reflex la nivelul ochilor cu pentaprismă |
Acoperire cadru | FX (36x24): aprox. 100% pe orizontală şi 100% pe verticală, 1,2x (30x20): aprox. 97% pe orizontală şi 97% pe verticală, DX (24x16): aprox. 97% pe orizontală şi 97% pe verticală, 5:4 (30x24): aprox. 97% pe orizontală şi 100% pe verticală, 1:1 (24x24): aprox. 97% pe orizontală şi 100% pe verticală |
Magnificare | Aprox. 0,75x (50 mm f/1.4 cu obiectivul la infinit, –1 m-1) |
Punct perspectivă | 17 mm (–1 m-1; de la centrul suprafeţei lentilei ocularului vizorului) |
Reglare dioptrii | -3 până la +1 m-1 |
Ecran focalizare | Ecran BriteView Clear Matte Mark VIII tip B cu marcaje (paranteze drepte) pentru zona AF (se poate afişa reţeaua de încadrare) |
Oglindă reflex | Întoarcere rapidă |
Previzualizare profunzime de câmp | Da. Când este apăsat butonul Pv, diafragma obiectivului se închide la o valoare selectată de utilizator (modurile A şi M) sau de aparatul foto (modurile P şi S) |
Diafragmă obiectiv | Întoarcere instantanee, controlată electronic |
Obiective compatibile | Compatibil cu obiective AF NIKKOR, inclusiv obiective de tip G, E şi D (există anumite restricţii în cazul obiectivelor PC), obiective DX (care utilizează zona de imagine DX 24 x 16), obiective AI-P NIKKOR şi obiective AI non-CPU (doar în modurile de expunere A şi M). Obiectivele IX NIKKOR, obiectivele pentru F3AF şi obiectivele non-AI nu pot fi utilizate. Telemetrul electronic poate fi utilizat cu obiective care au o diafragmă maximă de f/5.6 sau mai luminoasă (telemetrul electronic este compatibil cu 15 puncte de focalizare, cu obiective care au o diafragmă maximă de f/8 sau mai luminoasă, din care 9 puncte sunt disponibile pentru selectare). |
Tip obturator | Obturator mecanic controlat electronic, cu cursă verticală în plan focal; obturator cu perdea frontală electronică, disponibil în modurile de declanşare silenţioasă, declanşare continuă silenţioasă şi declanşare cu oglinda sus |
Timp de expunere | 1/8000 până la 30 s, în paşi de 1/3, 1/2 sau 1 EV, bulb, durată x 250 |
Timp sincronizare bliț | X=1/250 s; se sincronizează cu obturatorul la 1/250 s sau la un timp mai lung; este acceptată sincronizarea rapidă FP automată |
Mod declanşare | S (cadru unic), CL (continuu cu viteză redusă), CH (continuu cu viteză ridicată), Q (declanşare silenţioasă), QC (declanşare continuă silenţioasă), autodeclanşator, MUP (oglindă sus) |
Autodeclanşator | 2 s, 5 s, 10 s, 20 s; 1 până la 9 expuneri la intervale de 0,5, 1, 2 sau 3 s |
Măsurare expunere | Măsurare expunere TTL utilizând senzorul RGB cu aproximativ 180K (180.000) pixeli |
Metodă măsurare | Matricială: măsurare matricială culoare 3D III (obiective de tip G, E şi D); măsurare matricială culoare III (alte obiective CPU); măsurarea matricială a culorii este disponibilă cu obiective non-CPU dacă utilizatorul furnizează date despre obiectiv |
Interval măsurare (ISO 100, obiectiv f/1.4, 20 °C/68 °F) | Măsurare matricială sau central-evaluativă: –3 până la +20 EV. Măsurare spot: 2 până la 20 EV. Măsurare evaluativă a zonelor luminoase: 0 până la 20 EV |
Conector exponometru | CPU, AI |
Mod | Mod automat program cu program flexibil (P); mod automat prioritate de timp (S); mod automat prioritate de diafragmă (A); manual (M) |
Compensare expunere | –5 până la +5 EV, în paşi de 1/3, 1/2 sau 1 EV |
Blocare expunere | Luminozitate blocată la valoarea detectată |
D-Lighting activ | Se poate selecta dintre Automat, Extra ridicat, Ridicat, Normal, Redus sau Dezactivat |
Focalizare automată | Modul de senzor cu focalizare automată Multi-CAM 20K cu detecţie de fază TTL, reglare fină şi 153 de puncte de focalizare (inclusiv 99 de senzori de tip cruce şi 15 senzori compatibili cu f/8), din care 55 (35 de senzori de tip cruce şi 9 senzori f/8) sunt disponibile pentru selectare |
Rază detecție | –4 până la +20 EV (ISO 100, 20 °C/68 °F) |
Servo obiectiv | AF servo unică (AF-S), AF servo continuă (AF-C): urmărire focalizare predictivă activată automat conform stării subiectului, Focalizare manuală (M): se poate utiliza telemetrul electronic |
Puncte focalizare | 153 de puncte de focalizare, din care 55 sau 15 sunt disponibile pentru selectare |
Mod Zonă AF | Punct unic AF, zonă dinamică AF cu 9, 25, 72 sau 153 de puncte, urmărire 3D, zonă AF grup, zonă AF automată |
Blocare focalizare | Focalizarea poate fi blocată prin apăsarea până la jumătate a butonului de declanşare (AF servo unică) sau prin apăsarea centrului selectorului secundar |
Control bliț | TTL: control bliţ i-TTL utilizând senzorul RGB cu aproximativ 180K (180.000) pixeli; bliţ de umplere compensat i-TTL pentru aparat foto SLR digital utilizat cu măsurare matricială, central-evaluativă şi evaluativă a zonelor luminoase, bliţ de umplere standard i-TTL pentru aparat foto SLR digital cu măsurare spot |
Mod bliț | Sincronizare perdea frontală, sincronizare lentă, sincronizare perdea posterioară, reducere ochi roşii, reducere ochi roşii cu sincronizare lentă, sincronizare lentă perdea posterioară, dezactivată |
Compensare bliț | –3 până la +1 EV, în paşi de 1/3, 1/2 sau 1 EV |
Indicator bliț pregătit | Se aprinde atunci când unitatea de bliţ opţională este încărcată complet; clipeşte după ce bliţul este declanşat la putere maximă |
Cuplă accesorii | Cuplă accesorii ISO 518 cu contacte de sincronizare şi de date şi cu blocare de siguranţă |
Sistem creativ de iluminare Nikon | Control bliţ i-TTL, iluminare avansată fără fir cu radiocomandă, iluminare avansată fără fir optică, iluminare pentru modelare, blocare FV, comunicare informaţii culoare, sincronizare rapidă FP automată, asistenţă AF pentru AF zone multiple, control bliţ unificat |
Mufă sincronizare | Mufă sincronizare ISO 519 cu prindere pentru blocare |
Balans alb | Automat (3 tipuri), lumină naturală automată, incandescent, fluorescent (7 tipuri), lumina directă a soarelui, bliţ, înnorat, umbră, presetare manuală (se pot stoca până la 6 valori, măsurare balans de alb în punct unic disponibilă în timpul vizualizării în timp real), alegere temperatură culoare (2500 K până la 10.000 K); reglare fină disponibilă pentru toate opţiunile. |
Tipuri de bracketing | Expunere, Bliţ, Balans de alb, ADL |
Vizualizare în timp real - Moduri | Fotografiere cu vizualizare în timp real, înregistrare filme cu vizualizare în timp real |
Vizualizare în timp real - Servo obiectiv | Focalizare automată (AF): AF servo unică (AF-S), AF servo permanentă (AF-F); focalizare manuală (M) |
Vizualizare în timp real - Mod zonă AF | AF prioritate faţă, AF zonă largă, AF zonă normală, AF localizată, AF urmărire subiect |
Vizualizare în timp real - Focalizare automată | AF detectare contrast oriunde în cadru (aparatul foto selectează automat punctul de focalizare atunci când se selectează AF prioritate faţă sau AF urmărire subiect) |
Film - Măsurare | Măsurare expunere TTL utilizând senzorul de imagine principal |
Film - Metodă măsurare | Matricială, central-evaluativă sau evaluativă a zonelor luminoase |
Film - format fișier | MOV, MP4 |
Film - compresie video | Codificare video avansată H.264/MPEG-4 |
Film - format înregistrare audio | PCM liniar, AAC |
Fim - dispozitiv înregistrare audio | Microfon stereo încorporat sau microfon extern; sensibilitatea poate fi reglată |
Film - sensibilitate ISO | Moduri de expunere P, S şi A: control automat al sensibilităţii ISO (ISO 64 până la Hi 2), cu limită superioară selectabilă |
Alte opţiuni | Marcare indexuri, filmare secvenţială, reducere electronică a vibraţiilor |
Redare | Redare cadru întreg şi miniaturi (4, 9 sau 72 de imagini) cu zoom redare, decupare zoom redare, redare film, prezentare diapozitive de fotografii şi/sau filme, afişare histogramă, zone luminoase, informaţii fotografie, afişare date de locaţie, evaluare fotografie şi rotire automată a imaginii |
USB | USB de mare viteză, cu conector micro USB; se recomandă conectarea la portul USB încorporat |
Ieșire HDMI | Conector HDMI tip C |
Intrare audio | Mufă stereo mini-pin (diametru de 3,5 mm; acceptă conexiune de alimentare) |
Ieșire audio | Mufă stereo mini-pin (diametru de 3,5 mm) |
Mufă accesorii | Terminal cu zece pini pentru telecomandă: se poate utiliza pentru a conecta telecomenzile prin cablu MC-30A/MC-36A, seturile de telecomandă modulite ML-3, telecomenzile fără fir WR-R10 (necesită adaptorul WR-A10) sau WR-1 ori dispozitivele GPS GP-1/GP-1A |
Standarde Wi-Fi (Wireless LAN) | IEEE 802.11b, IEEE 802.11g |
Frecvenţă funcţionare Wi-Fi (LAN fără fir) | 2412–2462 MHz (canalele 1–11) |
Putere maximă de ieşire Wi-Fi (LAN fără fir) | 8,5 dBm (EIRP) |
Securitate Wi-Fi (LAN fără fir) | Autentificare: sistem deschis, WPA2-PSK |
Interval Wi-Fi (LAN fără fir) (rază de acţiune) | Aproximativ 10 m fără interferenţe; intervalul poate varia în funcţie de intensitatea semnalului şi de prezenţa sau absenţa obstacolelor |
Standarde Bluetooth | Protocoale de comunicaţii: specificaţie Bluetooth versiunea 4.1; frecvenţă de funcţionare: Bluetooth: 2402–2480 MHz; Bluetooth Low Energy: 2402–2480 MHz |
Limbi compatibile | Arabă, bengali, bulgară, chineză (simplificată şi tradiţională), cehă, daneză, olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, hindi, maghiară, indoneziană, italiană, japoneză, coreeană, marathi, norvegiană, persană, poloneză, portugheză (Portugalia şi Brazilia), română, rusă, sârbă, spaniolă, suedeză, tamilă, telugu, thai, turcă, ucraineană, vietnameză |
Grip | Grip MB-D18 opţional cu un acumulator Li-ion EN-EL18b de la Nikon (disponibil separat), un acumulator Li-ion EN-EL15a de la Nikon sau opt baterii AA alcaline, cu litiu sau Ni-MH. Când se utilizează acumulatoare EN-EL18b, este necesar un capac BL-5 pentru locaşul acumulatorului. |
Adaptor c.a. | Adaptor la reţeaua electrică EH-5c/EH-5b; necesită conector de alimentare EP-5B (disponibil separat) |
Montură trepied | 1/4 inci (ISO 1222) |
Mediu de funcţionare - Temperatură | 0 °C până la 40 °C |
Mediu de funcţionare - Umiditate | 85% sau mai puţin (fără condens) |
Accesorii furnizate | Capac corp BF-1B, acumulator Li-ion EN-EL15a cu capac terminal, încărcător acumulator MH-25a (este furnizat cu un adaptor pentru priză de perete de c.a. sau cu un cablu de alimentare, tipul şi forma acestuia variind în funcţie de ţara sau regiunea în care se vinde), clemă de cablu HDMI/USB, cablu USB UC-E22, curea AN-DC18 |